27.8 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinBrahma, o gaina ponderala

Brahma, o gaina ponderala

Brahma, o rasa grea de pasari, este denumita si „uriasul gainilor“, desi nu detine chiar recordul absolut in domeniu. Poate fi considerata ca rasa de carne, desi se creste mai ales pentru expozitie si in scop ameliorator pentru valorosul ei genotip.


Brahma este originara din zona Chinei ca si cochinchina, cu care este strâns inrudita. Rasa brahma produce o carne relativ fina, de calitatea I, are un schelet fin si la taiere prezinta un randament multumitor. Are capacitate mare de ingrasare. Cade closca de timpuriu si cloceste bine, fara exagerarea caracteristica rasei cochinchina. Este o rasa tardiva, putând incepe ouatul la zece luni si ajungând la maturitate deplina la 18 luni. Are temperament calm si zbor greoi. Varietati de culoare – herminata deschis (alb cu negru), inchis (negru cu argintiu), galbena (columbia pe negru sau albastru), potârnichie (pe negru sau albastru), cât si varietati unicolore (alba, neagra, porumbaca, albastra).


Productia de oua este de 120 de bucati cu greutatea medie de 53-55 g, cu coaja pigmentata in galben-brun pâna la galben-roscat, cu o proportie mai mare a galbenusului si cu un gust mai apreciat.


Brahma se impune prin forta


Greutatea poate fi de 3-4,5 kg la gaina si 3,5-5 kg la cocos. Impresia generala de forta este data in primul rând de talia mare si de corpul masiv, imbracat abundent in penaj pâna la fluiere si degete. Capul, bine rotunjit si mic in raport cu masa corporala, este relativ scurt si de marime mijlocie, cu linii mai fine decât cochinchina. Ciocul este scurt, puternic si frumos curbat, de culoare galbena, dar de cele mai multe ori de culoare inchisa la vârf si la baza. Ochii sunt mari, in orbite proeminente, de culoare rosu-portocaliu. Creasta este batuta sau tripla si se prefera sa fie mai putin dezvoltata, gâtul este puternic, bogat imbracat in pene lungi care acopera complet umerii, la cocos parând sa se prelungeasca pe sale. Trunchiul este caracterizat prin forme masive si linii rotunjite. Pieptul este plin si bine imbracat cu muschi, abdomenul larg si jos purtat este bine imbracat cu fulgi, aripile sunt de marime mijlocie, purtate sus, bine strânse pe corp, cu vârful ascuns de lantetele de pe sale, picioarele sunt scurte dar puternice, cu gambele dezoltate si bogat acoperite cu penaj care formeaza perne de fulgi ca la cochinchina, dar mai mici. Aceasta rasa are pielea de culoare galbena.


Nutritie


Pentru cresterea ca la carte a brahmei se vor folosi furaje bine echibrate, pe categorii de vârsta pentru pui (energie metabolizanta, proteina bruta, aminoacizi esentiali si neesentiali, micro si macroelemente, precum si vitamine). Pentru reproducatori se vor folosi furaje specifice acestei categorii, pentru a avea un procent bun (70-85%) de fecunditate si ecloziune.


Hranirea corespunzatoare a reproducatorilor asigura si o crestere armonioasa ulterioara a descendentilor (puii proveniti din pasari cu carente au intârzieri in crestere, chiar daca se vor hrani adecvat). Se pot face diferentieri de furajare si la reproducatori, in sensul ca masculii au alte cerinte de hrana decât femelele. Hranirea traditionala cu cereale in care nu se introduc premixuri si aditivi are putine sanse de reusita, chiar si atunci când pasarile se cresc in libertate.


Boli


Bolile care apar la pasari pot fi de natura parazitara, infectioasa produse de bacterii, bacili, colibacili, virusuri si de nutritie si metabolism. Dintre cele parazitare, cele mai frecvente sunt coccidiozele care cauzeaza si cele mai mari pierderi, cele produse de diferiti viermi, a caror localizare poate fi diversa. Dintre toate, cea mai periculoasa, deoarece poate fi clasificata ca o zoonoza (se transmite la om), este infectia cauzata de salmonele mobile.


Virusurile sunt cauzatoare de multe boli si cea mai buna metoda impotriva lor este vaccinarea, atât a reproducatorilor, cât si a descendentilor. In general, nu virusul omoara, ci complicatiile care apar, de cele mai multe ori cauzate de alt agent care se instaleaza ca boala secundara. Vaccinarile se fac dupa un anumit program, in special la vaccinarea descendentilor se va respecta un interval pâna la prima vaccinare, deoarece se transmit anticorpi maternali.


Achizitii


Cele mai indicate sunt pasarile adulte, dar sunt si cele mai scumpe. Daca se achizitioneaza pui, este bine sa se vada mai intâi matca din care provin, iar in privinta oualelor, sunt mai putin indicate. In general, calitatea costa si un crescator care se respecta (are matca buna si hranita corespunzator) are si preturi pe masura, dar exista si certitudinea ca puii obtinuti vor fi numerosi si vor da pasari de calitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS